Sintem mult prea: diferiti, egocentrici, indiferenti, neinteresati, tineri, batrini, egoisti, prosti, destepti, orgoliosi, modesti, blazati, fara rabdare, plictisiti, obositi etc pt a comunica cu adevarat cu alte persoane. Ne place mai mult sa ne auzim vorbind decit sa-i ascultam pe altii. Avem putine subiecte de interes comun. Avem putina rabdare. Avem putin interes in pareri contrarii celor personale. Si, mai ales, avem putina compatibilitate de gindire si caracter si personalitate cu altii.
Vorbele de genul: in ce directie e gara, cit costa kilu' de cartofi, n-a mai plouat de mult, cum a fost azi la servici, iti place fotbalul, mama lor de partide si parlamentari, iar isi bat joc de noi, draga nu uita sa arunci gunoiul samd reprezinta un procent covirsitor al conversatiei si comunicarii intre oameni.
Ginduri si idei profunde si originale? Hai sa fim seriosi, de cite ori se intimpla asa ceva? De fapt, nici nu e prea posibil, tot ce se poate dori, rosti, gindi si simti a cam fost deja. De multe ori si de multi altii inaintea noastra. Bine, atunci nu neaparat profunde si originale, dar macar avem din cind in cind parte de vreo conversatie interesanta sau care sa ne puna pe ginduri sau sa ne schimbe opinia sau chiar viata? Yeah, sure. Bine, daca nu e interesanta si profunda, atunci macar frumoasa sau care sa ne faca placere? De cite ori avem parte de asa ceva? De cite ori avem parte intr-o conversatie (sau intr-un om) si de continut si de forma?
Ramin la parerea ca vorbitului i se acorda mult prea mult credit, cind el de fapt consta aproape in totalitate in small talk. Sau, si mai rau, in cearta.
Cred ca societatea a mutat treptat acentul tot mai mult pe vorbarie tocmai pt ca la capitolele cu adevarat importante: ce facem, ce simtim, ce gindim sintem tot mai repetenti.
Este ca in majoritatea filmelor - se vorbeste in nestire pt ca actorii si regizorul nu-s in stare sa comunice nimic decit in acest fel, la sfirsit nu ramii cu altceva decit cu un lung sir de vorbe goale pe care la scurta vreme nici nu ti le mai amintesti. Cita diferenta intre ele si unele filme in care dialogul este minim, aproape inexistent dar care reusesc sa comunice/impresioneze/puna pe ginduri mult mai mult decit celelalte.
La fel si cu oamenii si conversatia si comunicarea lor cele mult laudate dar care prea adesea sint goale de continut sau alandala in forma. Pierdem atitea ocazii de a tacea. Iar cind vorbim exprimam atit de putin. Ca si mine acum.
Pina la urma, fac ce fac si ajung tot la parerea mea: we are all alone, all of the time. Si credem/speram/iubim/procream/etc pt a ne ascunde asta. Si vorbim. Mult. Tot de aia.