Eu unul as zice ca aceasta e doar inca unul dintre multele clisee care are priza la populatie deoarece suna "frumos". La o privire mai atenta insa n-are cine stie cita baza reala. Poate "la unii oameni, speranta moare ultima", nu zic nu, la unii este adevarat asta. La alti oameni nu este valabil.
Speranta nu moare ultima - nu intotdeuna. Uneori, chiar adesea, ea, speranta, sau moare cu mult inaintea celor care au gazduit-o pt o vreme sau o abandonam noi insine, asa, de buna voie.
Deci, speranta: e buna, e rea, ce facem cu ea? Eu zic ca-i rea si merita lichidata. Eu unul, nevazindu-i rostul, i-am facut de mult de petrecanie.
La ce speram?
1. La ceva (cvasi)imposibil. Ce rost are sa speram la asa ceva? Singurul rezultat este ca speranta in lucrurile alea imposibile (sau posibile dar cu o sansa de realizare infima) va aduce dupa sine dezamagirea, frustrarea si amaraciunea atunci cind ceea ce speram nu se va intimpla. Asta nu este speranta, este visare cu ochii deschisi - acu' ce sa zic, visarea nu e ceva rau in sine, atita vreme cit sintem constienti ca doar visam.
Speranta de acest fel duce la o viata sterila, asteptind sa pice de la cel de sus.
2. La ceva posibil. Pai atunci nu e mai bine sa punem umarul la transpunerea in realitate a acestor lucruri posibile in loc sa asteptam, sa speram ca ele se vor intimpla asa, ca din senin sau cu ajutorul altora? In acest caz speranta indeamna la lene, inactivitate si la dependenta de factori externi - in loc sa luptam singuri pt ceea ce vrem, stam si speram ca poate se rezolva cumva, nu e nevoie sa facem noi tot ce ne sta in putere, e nevoie doar sa speram ca ceva bun ni se va intimpla.
Speranta de acest fel duce la o viata apatica, asteptind sa pice de la cei de alaturi.
Contrary to popular believes, speranta nu este buna la casa omului. Este un drog. Desigur, speranta iti ofera o falsa senzatie de caldut confort psihic dar, in schimbul acesteia, te transforma in prizonier. Libertatea si speranta se exclud reciproc, nu pot coexista. Omul care spera nu este liber.
Stau si eu asa si ma gindesc: daca speranta ar fi fost ceva atit de bun, de ce a fost si ea indesata in cutia Pandorei, laolalta cu toate relele? Ca, s-avem pardon, eu unul nu-mi aduc aminte sa fi scris pe undeva prin legenda aia a Pandorei ceva de vreun lucru bun indesat in cutia cu pricina. Este posibil sa ma-nsel dar erau numai rele in cutia aia, ca era cutie trimisa in misiune de pedepsire, nu felicitare de Craciun. Deci, de ce a fost ea, speranta, indesata in cutie?
Eu as zice ca nicidecum dintr-un motiv altul decit faptul ca si ea, speranta, nu era cu nimic mai breaza decit celelalte: boala, durerea, frica, minciuna, munca pe brinci zi de vara pina-n seara si alte alea, care mai de care.
Doar nu credeti ca zeii o pusesera acolo dintr-un acces subit de generozitate/remuscare, doar asa, ca sa ne mai indulceasca noua socul in fata celorlalte mizerii care iesisera din cutie!?
Oricum, faptul ca i s-a trintit capacul in nas, tocmai cind era sa iasa se pare ca n-a fost de prea mare folos. Devreme ce o intilnim astazi la tot pasul inseamna ca, in cele din urma, trebuie sa se fi strecurat afara din cutie, prin vreo fisura.