Ocazie cu care mi-am amintit ca in ziua aia nu traisem cine stie cit. Nici in saptamina aia nu traisem prea mult. Cam lincezisem.
Mi-am facut o nota mentala ca, daca azi n-oi reusi, macar de a doua zi sa-mi scutur lincezeala temporara si sa-mi revin la preocuparea principala - viata. Adesea uitam sa o facem. Adesea traim din inertie. Adesea nu prea traim deloc. Pacat.
Ati observat ca intotdeauna exista un "mai tirziu" care urmeaza sa ne aduca o viata mai buna, mai interesanta, mai "adevarata", mai implinita, mai nu stiu cum? Cam asta facem cu totii: aminam, planuim, speram ca... mai tirziu. Mai tirziu vom trai mai frumos, mai bine, mai mult, mai adevarat, mai usor. Atunci, mai tirziu. Atunci cind vom creste mari, cind o sa vina vacanta, cind o sa terminam scoala, cind o sa terminam armata, cind o sa incepem serviciul, cind o sa ne casatorim, cind vom avea bani, cind va veni vara, cind va veni weekend-ul, cind vom termina de construit casa, cind vor creste copii, cind o sa divortam, cind vom iesi la pensie, cind... vom muri.
Pentru ca, vezi bine, oameni se nasc si oameni mor. In fiecare zi. Zi dupa zi. Este adevarat, asta e unul din acele lucruri care se intimpla de obicei altora, acelei mase amorfe de oameni pe care nu-i cunoastem. Uneori insa se intimpla sa fie oameni pe care-i stim. Uneori se intimpla chiar sa fie oameni de care ne pasa. Uneori se intimpla sa fim chiar noi.
Asta e. Oameni se nasc si oameni mor. In fiecare zi. Zi dupa zi. Sintem pulbere plimbata de vint. Nu-i nimic bun sau rau in asta. Pur si simplu nu conteaza. Nu contam.
Cum se zice: viata merge inainte. Adesea insa uitam ca, in timp ce viata merge inainte, moartea este deja acolo. Inainte.
Nu uita sa traiesti. Azi, daca se poate.