Intr-o zi intr-un orasel de pe-aici de prin Asia imi faceam plimbarea zilnica si de seara. O indeletnicire favorita si a localnicilor care, fie dimineata fie spre apusul soarelui, ies la plimbat, alergat, dat jos kilograme etc. Si, uneori... sa vada daca pica ceva si pot face un ban in plus. Ma abordeaza o profesionista:
"cum te cheama?" (small talk pt a sparge gheata, de fapt n-o intereseaza)
"de unde esti?" (necesar pt a evalua de citi bani dispui - esti dintr-o tara bogata sau saraca)
"unde stai?" (la fel, pt a evalua citi bani ai, hotel scump sau ieftin si in plus pt a stii daca hotelul respectiv este "guests friendly", in caz ca nu e, trebuie recurs la un hotel de "short time")
"de cite ori ai mai vizitat aceasta tara/de cit timp esti aici?" (ambele pt a evalua de cita experienta dispui cu "fetele" de meserie si deci daca poti fi usor tras pe sfoara sau nu)
"cit timp mai stai aici?" (pt a evalua sansele de a avea un client repetat)
"ai o prietena/sotie aici?" (pt a evalua sansele de a da de bucluc cu respectiva, femeile asiatice sint extrem de geloase si nu rareori recurg la violenta fizica orientata insa mai intotdeauna impotriva partenerilor de viata masculini si nu a femeilor cu care acestia calca strimb) samd.
Am trecut de multe ori prin acest "interogatoriu", el nici nu ma surpinde nici nu ma ofenseaza, sint si ele oameni care vor sa cistige un ban si nu e treaba mea sa le judec. Din contra, adesea imi face placere compania lor pt ca, spre deosebire de cele din vest, cele din Asia de SE sint adesea persoane placute si prietenoase si fun to be with chiar daca pe dinauntru sint la fel de mercenare ca in oricare alte parti ale lumii.
Vazindu-ma neinteresat, imi arunca ceea ce in ochii ei constituia probabil momeala suprema: "pt tine... este gratis". Nu e prima oara cind aud asta.
Eram intr-o alta zi in Phnom Penh, intr-un bar-restaurant unde imi vedeam linistit de cina mea. Nu apuc sa o termin insa ca sint abordat de o profesionista cu aceleasi intrebari si cu aceeasi propunere finala ca mai sus: "pe tine nu te costa nimic". Si, desi arareori, mi s-a mai intimplat si in alte dati si parti.
Nu, nu este pt ca as fi eu sexy, frumos, destept, bun la inima sau mai stiu eu ce. Este pt ca respectiva considera posibil ca aparenta renuntare la cei citiva dolari pe moment sa-i aduca o relatie cu beneficii ulterioare mai mari.
Daca ai chef de profesioniste dar nu ai chef de dureri de cap si de portofel ulterioare, rezuma-te la o tranzactie clara si cu pret "vizibil". Daca insa auzi vreodata cuvintele magice "pt tine este pe gratis" sfatul meu este: run. Run like the wind.

Tot din ciclul toalete. Intr-o seara am vazut o toaleta cu totul aparte: eram in Tra Vinh (orasel in Mekong Delta) intr-un local bia hoi (tip de local foarte popular in VN in care se vinde bere la halba si adesea si mincare, resturile de mincare se arunca pe masa sau adesea pe podea - nici o problema). Mare localul, spatios, dar o caldura infernala, se invirteau citeva ventilatoare pe-acolo dar fara mare succes. Maninc (cu totul altceva decit crezusem eu ca virgula comandasem - nu-s turisti straini in Tra Vinh deci engleza este ca si inexistenta, degeaba am incercat eu sa ma fac inteles sau sa identific ceva cunoscut intr-un meniu scris doar in vietnameza), beau ceva bere, vine si timpul sa ma duc la toaleta.
Ies afara din local (unele dintre localurile de acest gen au toaleta cu intrare direct din exterior, de pe strada, nu intrare direct din local) si intru in toaleta: murdara, mirositoare, usa larg deschisa, ferestre fara geam, pina aici nimic neobisnuit. Dar ce-mi vad ochii inauntru? O instalatie de aer conditionat in functiune. 37 de grade afara, toaleta practic fara usa, cu ferestre fara geamuri dar... cu aer conditionat. Ce incercau ei sa raceasca acolo? Strada? Iar in localul propriu zis, era o caldura de nu-ti venea nici sa mesteci mincarea de frica sa nu te supraincalzesti de prea mult efort. De ce nu or fi pus acolo instalatia aia? Mare e gradina lumii. Si asta intr-o tara atit de saraca, unde fiecare banut conteaza.
Si, tot despre toalete: la vreo ora spre nord de Sai Gon este o statie de benzina&mini store, relativ nou construita, destul de aratoasa, de genul de care sint in "vest". Adesea autobuzele care merg spre nord opresc acolo pt o scurta pauza de toaleta, tigara, apa etc. Prima data cind am oprit acolo, ma duc la toaleta si ce-mi vad ochii? Singura si unica toaleta din lume in care nu ai voie sa intri incaltat. Whaaat? Nu-mi venea sa-mi cred ochilor.
Bine, inteleg ca in temple se intra descaltat, inteleg ca in majoritatea caselor de pe-aici se intra descaltat, ba chiar si in mini hoteluri se intra descaltat (mai ales in Sai Gon). Dar sa intru descaltat intr-o toaleta publica de la marginea soselei? Ma rog, nu chiar descaltat, dupa ce iti lasai incaltamintea la usa, erau niste slapi acolo pe care ii puteai folosi. Tu si celelalte 10000 de persoane de dinaintea ta. Si sa nu credeti ca a fost vreo ratacire de moment a celor de acolo - nicidecum, de-a lungul timpului am mai oprit la aceeasi benzinarie de multe alte ori si tot asa descult trebuia sa intri.

Intr-o zi ma intorc in Siem Reap dupa o zi intreaga de vizitat unele temple din zona Angkor, sub arzatorul soare tropical. Ma rog, mai facusem asta si in alte zile. In ziua aceea insa, fusesem mai departe ca in alte zile: intii fusesem vreo citeva ore pe la alte 2-3 temple, apoi la templul Banteay Srey care e destul de dapartisor, la vreo 30 de km de zona centrala a complexului Angkor. De aici, majoritatea calatorilor se intorc inapoi dar eu am continuat catre Kbal Spean aflat la vreo inca 15 km.
Citiva zeci de km ici, citiva km colea, nu pare mult dar cind stai cu fundul pe o motocicleta si batut de soarele neiertator, orele si kilometrii trec tot mai greu. Mai ales ca, dupa Banteay Srey drumul nu mai este asfaltat ci este un drum colbuit de tara. Stiti cum este pe motocicleta pe un drum cu hirtoape si praf pina la cer? Soferul saracul a incercat sa reduca inhalarea prafului propriei noastre motociclete conducind cu viteza maxima (periculos, avind in vedere hirtoapele) dar ce te faci cu vehiculele care vin din directia opusa? N-am vazut asa nori de praf de cind sint. De cite ori trecea alt vehicul pe linga noi se lasa noaptea pt citeva secunde. Inchideam ochii si-mi tineam respiratia pt ca era de nesuportat.
In sfirsit, ajungem linga Kbal Spean, las motocicleta la poale si sui pe un deal, prin padure, un mic riu, foarte frumos. Ajung la o cascada mica. In rocile din patul riului erau niste sculpturi vechi, motivul vizitei celor care se deplaseaza pina acolo. Sculpturile sint mici si nu cine stie ce impresionante, mai ales dupa ce ai vazut mii de alte sculpturi in templele din zona, interesanta este doar noutatea faptului ca nu sint sculpturi pe pereti de temple ci sint sapate direct in rocile din patul piriului, unele din ele aflate deasupra nivelului apei, altele chiar in rocile de sub apa. Interesante dar parca tot drumul prin padure si mari bolovani pina acolo si inapoi mi-a placut mai mult. Nu am fost si la Phnom Kulen care este tot in zona si la fel are sculpturi (mai multe) in patul riului dar care este mai aglomerat.
Ma intorc la poale, iar cu motocicleta prin iadul prafuit, inapoi spre zona centrala a complexului de temple, urmeaza Banteay Samre (care mi-a placut) apoi in alta directie nu stiu citi km, spre Bakong.
La caderea serii imi tirasc ciolanele batrine catre un loc de mincat si apoi spre camera de hotel. Nu am cuvinte sa va scriu cum aratam. Era praful pe mine de 1 cm. Cimentat bine cu transpiratie, nici viteza motocicletei nu il mai daduse jos. Si eu si hainele mele eram complet rosu (pamintul este rosu in aceasta parte a lumii, seamana oarecum cu cel din Arizona). Doar in jurul ochilor aveam niste cercuri de o culoare mai apropiata de normal, pt ca strinsesem ochii cind treceau altii pe linga noi si praful nu se depusese asa mult pe-acolo. Deci, maninc si ajung la hotel - niciodata in viata mea nu mi-am dorit mai mult un dus si aer conditionat dar... nu este curent electric. Pt citeva ore.

Deunazi, mi-am pierdut mintile. Eram in Siem Reap si, neavind altceva mai bun de facut pe moment, cascam ochii in Psar Chaa (cunoscuta si sub numele de Old Market). In general intru in piete ca sa vad cum e pe acolo, nu ca sa cumpar ceva, e interesant uneori doar sa privesti. Am fost de exemplu de multe ori in cunoscuta piata Ben Thanh din Sai Gon sau in marea piata Binh Tay din Cho Lon (cartierul chinezesc din Sai Gon) sau in Psah Thmei (cunoscuta si ca Central Market) din Phnom Penh si prin multe alte piete si magazine iar in Filipine chiar si in mall-uri (tara e la pamint dar au niste mall-uri care pot rivaliza cu cele din US) dar foarte rar am si cumparat ceva de acolo. Nu prea am nevoie de mare lucru si in plus nu-mi place sa am troace. Uneori mai cumpar cite un tricou sau o sapca de soare sau o pereche de pantaloni ca sa inlocuiesc pe cele uzate si aruncate dar altfel nu prea am nevoie sau inclinare de a cumpara ceva.
Deunazi insa mi-am pierdut mintile. Dupa cum ziceam, eram in piata veche din Siem Reap si tot umblind de colo colo vad o statuie de lemn, frumos sculptata, de aproape un metru inaltime reprezentind pe Garuda cu Vishnu pe umeri. Acuma, ce sa zic, am trecut pe linga o multime de suveniruri si prin Asia de SE si prin alte continente dar nu m-a tentat sa-mi cumpar decit cite un flecustet, arareori. De data asta insa, nu stiu de ce, mi s-a pus pata pe statuia asta. M-am invirtit, m-am codit, am asteptat sa ma razgindesc, pina la urma am cumparat-o. O statuie de aproape un metru pt cineva care n-are o casa in care s-o puna, doar o geanta in care n-ar fi incaput nici daca geanta ar fi fost goala. Ce-o fi fost in mintea mea, nu stiu.
Dupa o vreme, din Siem Reap am carat-o cu autobuzul pina in Phnom Penh. In zilele urmatoare am cumparat un sac gol de orez de la o piata si am cautat fara succes sa gasesc niste bubble wrap ca sa o invelesc ca lumea (era o sculptura complicata cu multe protuberante care se puteau usor deteriora la transport). Cu chiu cu vai am gasit pe unul in Central Market din Phnom Penh care a tras special pt mine (adica pt banii mei) o fuga pe motocicleta pina acasa unde avea, cine stie de unde, o mare bucata din acest ciudat si de negasit articol pe acele meleaguri - bubble wrap. Am impachetat statuia ca lumea, am bagat-o in sacul de orez, l-am legat si am tinut-o in camera de hotel intr-un colt.
Dupa inca o vreme, ma gindesc sa ma intorc in Viet Nam. Car satuia cu mine in autobuz iar la trecerea granitei o car efectiv in brate intre cele doua tari. Bine ca nu m-a intrebat nimeni la vame ce-am acolo si nu m-au pus s-o desfac ca as fi lasat-o acolo balta si de izbeliste. Apoi cu autobuzul pina in Sai Gon unde am parcat-o iar intr-o camera de hotel.
Intre timp, tot carind-o dupa mine am inceput sa-mi vin in fire si sa realizez ca imi pierdusem temporar mintile cind o cumparasem. Cit o s-o mai car asa? Si, mai ales, cum si unde s-o duc? Prin autobuze si avioane catre alte camere de hotel? No way! Asa ca dupa citeva zile de gindire am sunat o cunostinta (un canadian care locuieste in Sai Gon si pe care il intilnisem cu un an in urma si cu care stau la beri si taclale de cite ori trec prin oras) si i-am spus ca am un "cadou" pt el adus din Cambodia.
A venit, ne-am suit in taxi cu statuia si am dus-o acasa la el. Nevasta-sa a fost mai mult sau mai putin incintata (daca statuia aduce ghinion sau duhuri rele?), copii au chiuit de surpriza iar noi doi am baut beri. Dupa aia am mincat tot felul de bunataturi pe care menajera lui le gateste special de cite ori trec pe-acolo in speranta ca imi va cuceri inima via stomac si o s-o iau de-acolo pe un cal alb si o s-o duc peste mari si tari undeva unde viata e frumoasa si usoara (faptul ca e urita, maritata si cu doi copii nu pare sa o impiedice sa viseze la asta de cite ori un strain alb si neinsurat trece pe acolo). Dupa care m-am intors si eu "acasa" adica la camera mea de mini-hotel unde, fiind ora doua noaptea usa era deja incuiata si era sa dorm in strada ca dupa atitea beri nu mai reuseam sa gasesc soneria.
Asta fuse povestea cu statuia. M-am lecuit de suveniruri. Never again.

Scriam undeva mai sus despre blackouts. Tot din ciclul aventurilor electrice: intr-o seara ma intorc in Kampot (mic orasel in sudul Cambodia) dupa o zi extenuanta si torida in care fusesem sus pe "muntele" Bokor (unul dintre cele mai fantomatice locuri de pe lume, zic unii) si inapoi. Eram terminat, nu voiam decit un dus si sa zac la orizontala in camera mea cu aer conditionat (oricit de limitat in fonduri sint, intotdeauna inchiriez camere cu aer conditionat - cea mai mare inventie a tuturor timpurilor).
Iau cina si berea aferenta si apoi ma duc "acasa" la guesthouse "meu". Pornesc aerul cond in camera, ma bag in dus si dupa 1 minut... se opreste curentul electric. Doua ore! Si era si seara de 31 decembrie. Phew! Am petrecut o noapte de an nou... dormind. Dupa ce cu citeva zile mai inainte petrecusem un Craciun mai mult decit linistit in barurile din Phnom Penh, asta pt ca in Cambodia aceste sarbatori nu inseamna mai nimic. Din fericire, nici pt mine sarbatorile nu inseamna mai nimic asa ca n-a fost bai
Anul trecut insa, de Craciun si de anul nou eram in Sai Gon unde a fost o nebunie generalizata (incercati sa va imaginati milioane de tineri pe strazi, in "party mood", comasati in special in centru, pe citiva km patrati, n-am vazut asa ceva nicaieri niciodata, foarte interesant si plin de viata).
Tot din ciclul aventurilor electrice: intr-o seara ma intorc in Ha Noi ud fleasca dupa o zi petrecuta in Tam Coc - frumos peisaj, asemanator cu Ha Long Bay doar ca formatiunile stincoase nu sint in mijlocul marii ci pe uscat, inconjurate de verdele electric al plantatiilor de orez, formatiuni printre care te strecori cu barcuta pe un riu, riu care pe alocuri si-a sapat drum chiar prin mijlocul unora dintre aceste masive stinci dind nastere la grote prin care navighezi cu barcuta.
Unde ramasesem? Deci, ma intorc in Ha Noi dupa o zi interesanta si frumoasa dar care se intimplase a fi ziua cu cea mai mare umiditate pe care am trait-o vreodata. Teribil - n-am mai experimentat asa un hal de umiditate niciodata nicaieri, nici macar aici in Asia de SE unde umiditatea crescuta si caldura fac parte din viata de zi cu zi. Deci, ma intorc la camera mea de mini hotel cu un singur gind in minte: dus si aer cond. Cum ajung la hotel... bezna. Nu era curent electric de ceva timp si nici nu a fost pt citeva ore.

Eu locuiesc prin guesthouses de circa $7-15 pe zi pt ca nu am nici bugetul necesar nici nevoia de a locui prin hoteluri, o camera cu baie, apa calda, aer cond, tv si uneori mini-frigider e suficient pt mine. Dar am facut odata exceptie: in insula Cat Ba am stat la cel mai procopsit hotel de pe insula - Holiday View. Are (doar) trei stele, poate unii dintre voi sinteti obisnuiti cu hoteluri de (mai) multe stele dar eu nu sint si ca atare mi-a placut mult in comparatie cu cele cu care sint eu obisnuit. Asta asa, ca tot scriam mai demult despre bani si "fericirea" aferenta. Acum, ce sa zic, ar fi cu totul exagerat sa spun ca statul acolo m-a facut fericit dar totusi, m-am simtit al naibii de bine acolo. Vi-l recomand.

Apropo de Cat Ba si de Ha Long Bay (in care se afla insula Cat Ba). Pe aceeasi "corabie" cu care am navigat prin Ha Long Bay erau si 2 tinere japoneze (nationalitate pt care tin intotdeauna mintea si ochii in stare de alerta de gradul intii). Au stat nitel afara pe punte, au admirat nitel, am vorbit nitel, apoi am mincat, apoi eu m-am dus pe puntea de sus sa sorb peisajul absolut minunat si inconjurator. Ele ce credeti ca au facut? S-au culcat si au dormit tot drumul, pina am ajuns in Cat Ba. Bre, le-o fi fost somn, nu zic nu, dar chiar asa? Te afli intr-unul dintre locurile naturale cele mai interesante, faimoase si frumoase de pe planeta si tu dormi in front?! Pe de alta parte, nu e treaba mea sa judec pe altii. Sint rautacios. Ca nu m-au invitat si pe mine in cabina si paturile lor.

Este multa saracie, lipsa a unui viitor decent, deznadejde, lipsa a sperantei, pe lumea asta. Mai adaugi si boli, violenta, razboaie si realizezi ca viata usoara, frumoasa, fara griji si eventual si interesanta este ceva rar de tot. Stiu ca miliarde de oameni o duc ca vai de ei pe lumea asta. Stiu ca sint multi altii care o duc infinit mai greu decit exemplul pe care am sa-l dau aici. Dar, acest exemplu mi-a venit acum in minte.
Prin Asia de SE exista o categorie aparte de oameni. Nu foarte vizibili decit daca stai o vreme si cunosti oameni de-ai locului si-i observi pe indelete. Categoria asta cuprinde anumite persoane din patura saraca, mai intotdeauna femei. Ele pot fi croitorese sau muncitoare in vreo fabrica sau menajere sau etc. In doua orase separate am intilnit doua persoane diferite dar practic cu aceeasi soarta. Pt ca uneori petrec saptamini si chiar luni de zile in acelasi loc/guesthouse am avut prilejul sa observ doua exemple din aceasta categorie de umbre de oameni.
Amindoua sint menajere in minihoteluri. Menajera este cea care face curatenie in camerele inchiriate, spala rufele, spala vasele etc. Nu prea tinara, nu prea batrina, nu frumoasa, nu urita, mai intotdeauna tacuta. Munceste aproape toata ziua, maninca, priveste la TV-ul din receptie nitel si apoi doarme undeva intr-o camera mica si urita. In fiecare zi la fel. Nu iese aproape niciodata din acea casa (decit ocazional la piata sau pe-aproape), nu are prietene, prieteni sau boyfriend. Nici nu va avea vreodata. Datoria ei este sa munceasca iar banii cistigati se duc spre intretinerea parintilor.
Are surori si frati - casatoriti, cu copii, cu servicii, cu case, cu vieti normale. Acestia nu trimit bani parintilor, decit eventual ocazional. In tari ca acestea, in care nu exista sistem social, pensii etc copiii reprezinta asigurarea viitorului parintilor, singurul sprijin la batrinete. Asa ca macar unul din ei se sacrifica in acest scop. Nu stiu cum este ales acela care va face asta. Dar unul dintre ei va trebui s-o faca. Ceilalti vor avea vieti normale, vor duce mai departe numele familiei etc. Dar cel ales va trebui sa intretina parintii si sa-si sacrifice viata personala si aproape intotdeauna aceasta sarcina cade pe umerii uneia dintre fiice.
Intr-o societate care pune atita valoare pe casatorie/familie/copii, cea desemnata este cea condamnata la a nu avea niciodata casa ei, casatoria ei, copiii ei, sotul ei. Ea va duce (adesea departe de casa, printre straini, intr-un oras mai mare unde se gaseste de lucru) o viata monotona, goala, fara bucurie. Nu va fi indragostita, sarutata, iubita. Nu va face sex, nu va calatori, nu se va duce la scoala mai mult de citeva clase, nu va cunoaste nimic despre ceea se afla in afara vietii ei anoste, nu va experimenta nici una dintre bucuriile si dezamagirile care fac ca viata sa merite traita. Oare, la batrinete, neavind copii, de ea cine va avea grija? Poate ca nimeni. Poate ca, dupa o viata irosita, moartea fizica va veni usor, aproape imperceptibil, ca o continuare naturala a vietii fara de viata de pina atunci.