Intr-o zi in Dumaguete (in Philippines), in timp ce mincam intr-un fel de fast food local, vad un westerner sarac, cam batrin, neingrijit, ca vai de el, in mod evident ajuns la capatul puterilor si la capatul drumului vietii si la capatul pamintului, intr-o zona neiertatoare a lumii unde viata are putin pret si de unde pt el nu mai era cale de iesire decit intr-o singura directie - in pamint. Se furisa printre mese si lua de pe ele pliculete de ketchup ramase de la altii. L-am vazut de mai multe ori prin orasul ala. L-am intrebat ce face cu ele, mi-a zis ca face... supa. Ketchup si apa. Atit.
In acelasi oras, treceam aproape in fiecare zi (si uneori mai si intram in el) prin fata unui bar in care vedeam de fiecare data un englez (stiu ca era englez ca am schimbat odata citeva cuvinte cu el) care, pe la ora prinzului, era deja beat mort, in fiecare zi, fara exceptie. In fiecare dimineata venea, se imbata crita in citeva ore si apoi unul dintre tuk tuk parcate in fata barului il ducea acasa. Nu odata l-am vazut ci de zeci de ori. Locuia acolo, nu era turist. Un om care plecase din tara lui in cautarea unui vis sau in cautarea aventurii si undeva pe drum se ratacise. Sau poate plecase anume in cautarea unui loc cu bautura ieftina unde, departe de ochii critici de 'acasa', sa-si gaseasca sfirsitul in bautura. Probabil se gindise ca, daca tot avea de gind sa bea pina moare, macar s-o faca intr-un loc placut.
Am intilnit multi expatriati pe-aici. O adunatura de oameni uneori placuta, alteori nu, dar mai intotdeauna interesanta. Oameni care fug de alti oameni sau de ei insisi, oameni care nu fug de nimic si de nimeni, oameni care s-au saturat de traiul in "sistem", oameni care au ceva de ascuns, oameni care cauta aventura, oameni care cauta un colt de paradis, oameni care fug de ierni friguroase, oameni care vin pt femei, oameni care vin pt droguri, oameni care vin pt alcool, oameni care vin pt ca traiul aici este interesant si nou si diferit, oameni care vin pt a experimenta the "living on the edge" adrenaline rush, oameni cu bani care vin si investesc si adesea isi pierd banii, oameni fara bani care vin crezind ca aici pot trai pe nimic si ulterior sint nevoiti sa se intoarca de unde au venit (sau sa ajunga pe strazi cersind), oameni care vin pt a retrai senzatia de "a fi viu" pe care au pierdut-o in rutina inecacioasa si pre-programata a vietii din "vest" samd. Dupa cum ziceam, o adunatura interesanta de caractere.
Dar, ca sa revin de unde am plecat, unii pur si simplu vin aici... sa moara. Nu in sensul de a cauta aici moartea ci in sensul de a o astepta aici. Si, daca aveti impresia ca ei sint de compatimit inseamna ca n-ati inteles mare lucru. De compatimit sint cei care ramin "acasa" in confortul fotoliilor lor din fata televizoarelor lor din casele lor din cosmetizatele lor colonii de pensionari din Florida sau de pe coasta Spaniei. Cei de aici incearca sa-si traiasca viata pina in ultimul moment. De murit murim toti pina la urma, unii o fac la malul marii cu o femeie intr-o mina si cu o bere in cealalta, altii acasa in fotoliu cu... telecomanda in mina.

Am intilnit intr-o zi, in Cebu City, niste fete care mi-au adus aminte de o intimplare din anii trecuti. Intr-o noapte, in Houston-ul adoptiv, conduceam spre casa. Nu chiar pe drumul cel mai scurt ci asa, mai pe ocolite. In apropierea unui truck stop (pe unde de obicei misuna tot felul de personaje mai... errrm...) vad doua femei tinere care pareau cam ratacite si vai de ele. Opresc si dupa ce stam nitel de vorba, le cer id-urile sa ma conving ca-s majore si apoi le iau cu mine acasa ca n-aveau nici bani si nici unde dormi.
Acasa, imi povestesc ca, desi din familii acceptabile, abandonasera facultatea si fugisera de nebune de la casele lor tocmai de prin nordul US si ajunsesera, mai cu chin mai cu noroc, intregi si nevatamate, tocmai aici in Texas. Vorba vine nevatamate ca erau julite rau cind fugisera si se strecurasera pe sub un gard de sirma in incercarea de a scapa de unii care voisera in ziua precedenta sa puna ghiara pe ele. Au facut baie, fericite ca au unde, au mincat, le-am dat ceva medicamente ca erau racite cobza, si-au oblojit juliturile, au dormit ca oamenii intr-un pat (nu, nu in pat cu mine).
A doua zi, la micul dejun imi spun ca visul lor e sa ajunga intr-o zi in Jamaica unde sa-si faca o plantatie de cafea. Le-am dus cu masina tocmai in partea cealalta a orasului la iesirea dinspre vest ca voiau sa faca autostopul spre California. Au facut ochii mari cind le-am dat niste bani. Le-am urat noroc.
In sinea mea mi-am zis: va trebuie noroc cu carul. Daca reusiti sa supravietuiti in jungla strazii inca un an, mare lucru. Si chiar si asa, n-aveti nici un ban, n-aveti educatie terminata, n-aveti job, n-aveti nimic. Dar aveti un vis. Ceea ce este totusi de admirat. Sa ai un vis. Un tel. De preferat un vis realizabil, as zice eu.
Si eu am dorit atitia ani sa pot pleca din Romania si pina la urma am reusit. Apoi, dupa ani in US am inceput sa-mi doresc ca intr-o zi sa abandonez the rat race si sa ma trag la umbra palmierilor verzi si pacifici. Si iata, dupa ani de zile, am reusit si asta. Acum insa nu mai am teluri. Ceea ce inseamna ca, intr-un fel, poate sint mai sarac decit tinerele acelea fara un ban in buzunar dar cu visele inca vii. Chiar si irealizabile.

Intr-o zi beam o bere intr-un mic local intr-un mic oras intr-o mica insula din Philippines. Cum nu rareori este cazul pe aceste meleaguri, mi se alatura un alt strain. Un om aparent decent si agreabil. El stabilit acolo nu de mult, eu proaspat "emigrat" din Texas cu ginduri de eventuala stabilire. Dupa ce sporovaim o vreme, dat fiind accentul meu texan de dimbovita, ma intreaba de unde sint de fel, ii spun ca din Romania. De unde pina atunci omul acela se purtase prietenos, odata auzit cuvintul Romania, zimbetul si buna dispozitie i-au disparut ca prin farmec. Mi-a miriit printre dinti cum ca romanii sint niste indivizi periculosi care cersesc pe strazi, fura, sint violenti samd, eu am incercat sa-i spun ca nu-i asa, el a raspuns ca stie el ce stie, i-a intilnit pe strazile orasului lui englez (nu-mi mai aduc aminte care) dupa care s-a ridicat de la masa mea, s-a asezat la alta si n-a mai vrut sa vorbeasca cu mine.
In alta zi, tot undeva aproape de capatul lumii, unde ai zice ca ai lasat astfel de probleme in urma si-ti poti bea linistit berea privind marea, palmierii si fetele, se da un luxemburghez in vorba cu mine. La fel, toate bune si frumoase pina cind aude de Romania. El n-a fost chiar asa de direct in a-mi spune parerea lui despre romani dar m-a intrebat din care sint: german roman sau ungur roman? Eu i-am zis ca sint roman roman iar el mi-a spus ca nu se poate, ca am pielea alba si ochii verzi deci trebuie ca nu sint roman get beget. Am incercat sa-l conving si pe el ca nu stau lucrurile chiar asa cum le considera el dar nu cred c-am avut succes, o tinea pe-a lui.
Cred ca mai imi trebuie o cetatenie. Daca imping in fata pasaportul romanesc am parte de conversatii de genul pomenit mai sus, daca il folosesc pe cel american am parte de predici despre imperialism, razboaie etc.

Intr-o zi intr-un oras de pe coasta provinciei Negros Oriental ma opresc la un sari sari store la marginea strazii, sa beau ceva rece. Dau peste un american stabilit acolo, ne dam in vorba, din una in alta imi zice ca e ziua lui si ma invita in seara aia la petrecerea aferenta. Vine seara, ma duc, casa mare, familie mare, petrecere mare, balamuc mare. Intilnesc acolo si alti straini, vorbim, bem, mincam, se face seara. A doua zi am in plan sa dau o tura prin insula Siquijor aflata la est de Negros, sa vad daca mi-ar placea suficient de mult pe insula aia ca eventual sa stau acolo o vreme mai indelungata. Cind aud asta, citiva dintre invitatii straini de acolo spun ca ar veni si ei. Bun, va iau si pe voi, zic eu, ne vedem miine dimineata la docuri.
A doua zi, trezit la ore matinale, mahmur de bere, in drumul de la hotel spre doc insfac o cola, n-am timp de mic dejun, ma sui in ferry impreuna cu ceilalti. Ne dam jos in Siquijor, la doc inchiriez un pick-up truck si pornim in turul insulei, cu opriri repetate pe oriunde mi se parea mie ca ar fi interesant de cercetat un potential loc de 'stabilit' sau o plaja frumoasa (cea care mi-a placut cel mai mult a fost plaja Salagdoong).
Se face aproape seara, foame mare, ne oprim la un 'resort' (adicatelea citeva bungalouri linga o plaja: comandam fiecare ce vrem, eu aleg spaghetti marinara. Pina sa fie gata mincarea le zic celorlalti ca ma duc sa dau o tura pe plaja sa vad cum mi se pare. Ma intorc peste 10-15 minute, ceilalti incepusera sa manince deja. Vad eu ca in farfuria mea nu parea sa fie ce trebuia sa fie dar ma gindesc ca poate nu mai vad bine de foame si trec la atac: surpriza - era curry. I hate curry. To add insult to injury, it was a vegetarian dish. Unul dintre comeseni, vegetarian convins, comandase asta dar, cind au sosit farfuriile, in 'zapaceala' momentului, mort de foame insfacase ce i-a venit la indemina adica spaghetti marinara mea.
Morala: linga un vegetarian o farfurie cu carne nu este automat in siguranta asa cum ai crede. Am ramas nemincat (curry ala era si groaznic si vegetarian, n-am putut sa-l maninc desi nu sint deloc mofturos) iar afurisitul de vegetarian se batea fericit pe burta plina cu spaghetti si seafood. L-am intrebat: pai nu vazusi bre ca era altceva decit comandasesi tu si mai avea si carne? El zice: parca mi s-a parut mie ca ceva e ne la locul lui dar mi-era asa de foame ca n-am mai stat sa judec ce si cum si a fost asa de bun ca nu m-am putut opri nici cind am realizat greseala.
N-am mai avut timp sa comand altceva ca pierdeam ferry, de-abia seara am apucat sa maninc si eu ceva pe ziua aia. Afurisitul ala de vegetarian vopsit cred ca si acum isi ride in barba. L-am iertat, avea vreo 70 de ani si tocmai ce se casatorise cu una de vreo 25, cred si eu ca avea nevoie de ceva mai consistent decit frunze si legume pt a nu cadea din picioare. O zi din viata mea de acum.

Intr-o zi ma dau in vorba cu un om. Se dovedeste a fi un australian venit de curind aici in Philippines, cu aceleasi intentii ca si mine adicatelea de cercetare si cautare de locuri de eventuala stabilire pe termen mai lung. Schimbam opinii, pro si contra locului respectiv. Comparam cu alte tari si locuri.
Imi spune ca tocmai ce venise de curind din Thailand unde traise ultimii vreo 15 ani. Dupa care ma surpinde cu o afirmatie: desi Philippines are multe dezavantaje ii place mai mult decit Thailand pt ca aici se poate intelege cit de cit cu oamenii din jur, in engleza.
Ultimii ani in Thailand ii petrecuse intr-un oras mai in afara potecii batatorite, oras in care nu vorbea mai nimeni engleza si ca urmare i se urise de tacere. Cica unde locuise semana cu ceea ce se vede in cartile postale cu peisaje tropicale paradisiace dar nu a mai suportat situatia pt ca n-avea cu cine sa vorbeasca. Si venise in acest orasel, unde nu era absolut deloc un loc paradisiac ca cel din care plecase dar era foarte fericit ca putea sta de vorba cu oamenii din jur. Pt el asta se dovedea un factor decisiv. Acum era fericit. Decit sa traiasca tacind intr-un loc frumos prefera sa traiasca vorbind intr-un loc mai urit.
Pt mine un astfel de motiv este undeva la coada listei, probabil unde eu nu sint asa vorbaret. Nici inainte nu vorbeam prea mult dar acum, de cealalta parte a lumii, nici atit. Nu duc deloc dorul timpurilor in care locuiam prin tari cu care impartaseam o limba comuna. Dupa cum scriam si in "despre cit si ce vorbim" cred ca si asa sporovaim prea mult si adesea nu pt ca avem cine stie ce de zis. Doar ca sa nu tacem. Doar ca sa nu ne simtim singuri.

Intr-o zi, pe seara, imi beam berea si urmaream fluxul de oameni de pe strada. Dincolo de trecatori, doar la citiva metri, bezna oceanului Pacific se intinde de aici si pina la capatul hartii.
Mi se alatura un westerner la masa. Vorbim, imi spune ca e norvegian si locuieste aici in Philippines de citiva ani. Are sotie filipineza si un copil mic. E tare abatut. Il intreb de ce. Imi spune ca nu se intelege cu sotia. Acum citeva luni de exemplu ea s-a infuriat si l-a lovit cu un par din gard si i-a rupt o costa. Ii face zile amare, e adesea violenta, pleaca de acasa serile si el nu stie cu cine si pe unde umbla. Ar vrea sa o paraseasca dar spune ca n-are inima sa-si condamne copilul la un trai fara tata si la saracia care probabil ar urma daca el ar pleca. Dar nici sa stea cu ea zice ca nu mai vrea.
Eu ascult si-mi beau berea. L-as sfatui sa plece unde-o vedea cu ochii, lumea e larga dar imi dau seama ca, daca ar fi vrut asta cu adevarat, ar fi facut-o deja. Probabil e genul caruia ii place sa fie abuzat. Poate ii place rolul de victima. Se complace intr-o situatie care nu poate avea un sfirsit bun pt el dar el n-o stie inca. Apare si sotia, inalta, tinara si frumoasa, dupa citeva cuvinte de complezenta aruncate vag in directia mea, il ia de-o aripa si dispare cu el. Ma uit in urma lor, parca-parca de asa o amazoana m-as lasa si eu abuzat vreo doua-trei zile.
Mai comand o bere. Trecatorii s-au mai rarit. Aerul s-a mai racorit. Pe strada au inceput sa se perinde prostituatele si transvestitii in cautare de fun sau clienti. La masa cere voie sa se aseze un american cu sotia lui filipineza. Pe astia doi ii cunosc relativ bine. Oameni de treaba dar spre deosebire de multi westerners de pe aici el e ceva mai tinar si n-are bani sau pensie cum au majoritatea. E cam de-o virsta cu mine. A venit aici acum un an cu citeva mii in buzunar, s-a insurat si apoi a incercat sa deschida un mic restaurant apoi un mic guesthouse si nu mai stiu ce alte mici afaceri. Nici una n-a mers. Acum banii s-au terminat. Traiesc amindoi de pe azi pe miine. Le fac cinste cu-o bere si ceva de mincare. O alta viata traita la limita, pe muchie de cutit. Cit vor mai rezista asa? Pleaca si ei.
Apare un australian, il stiu si pe-asta, orasul nu e mare si nu sint prea multi straini in el. Bem bere si sporovaim. Ni se face foame si ne mutam pe strada vecina sa mincam ceva. Apoi el o ia spre casa lui inchiriata si eu spre hotelul meu.
Iluminatul electric s-a inventat doar pe citeva strazi centrale, o mare parte a orasului e cufundata in bezna. Merg agale spre hotel incercind sa nu cad in vreun canal ramas descoperit. Siluete mai mult sau mai putin dubioase prin cite-un gang sau fundatura laterala. Suprapopulatia si saracia si drogurile si armele si viitorul cenusiu genereaza violenta si fac din aceasta tara un loc in care este bine sa fii atent. Mai merg nitel. Aud pasi in spate. Ma intorc si vad pe cineva dar nu pot distinge amanunte. Mai merg, pasii tot dupa mine. Ma gindesc ca ar fi trebuit sa beau mai putine beri. Fac la stinga, pasii ma urmeaza.
Ajung la hotel, intru, e un paznic la usa (asa cum sint paznici inarmati cam peste tot in aceasta tara: la banci, magazine, hoteluri etc) asa ca banuiesc ca pasii ce ma urmareau de citeva minute nu vor putea trece de usa de la intrare. Aiurea, ajung la etajul trei si pasii ma urmeaza si ei. "Avantajele" hotelurilor ieftine, la unul mai scump paznicul si-ar fi facut probabil datoria si ar fi oprit pasii sa intre in hotel. Nu e prima data cind sint insotit de pasi pe strazile noptii doar ca de data asta pasii au mers cel mai departe.
Ajuns la usa, descui si ma intorc sa vad cui ii apartineau pasii care ma insotisera. Este lumina pe hol dar nu suficienta incit sa vad detaliile persoanei care este la capatul holului: avind in vedere circumstantele este mai mult ca sigur o prostituata sau un transvestit care isi cauta client. N-ar fi prima/primul care incearca doar ca asta are un stil ciudat, nu a scos nici o vorba, doar m-a urmarit de minute bune. Compania unei persoane necunoscute adunate de pe strada la 2 noaptea cind esti in stare de ebrietate este ultimul lucru pe care ar trebui sa ti-l doresti in situatii si locuri ca acestea. 'Walk away" ii spun, incercind sa par mai putin beat decit sint. Ezita, cintareste situatia pt un moment si apoi se intoarce si pleaca. Nu stiu daca a fost barbat sau femeie. Nu stiu ce ginduri avea. N-o sa aflu niciodata si este foarte bine asa.

Intr-o zi cind faceam dus aud batai la usa. Nu astept pe nimeni, gindesc eu. Si, chiar daca ar fi o persoana pe care o cunosc, m-ar fi sunat la telefon de la receptia hotelului. Asa ca imi continui dusul. Bataile continua si ele tot mai insistente. Baia are o mica ferestruica de aerisire ce da in holul hotelului chiar linga usa de la intrare asa ca cine se afla la usa aude dusul si deci stie foarte bine ca sint inauntru, deci nu renunta sa bata la usa. Imi aduc aminte in ce tara ma aflu si ca sint un kano (apelativ-prescurtare derivat din Amerikano, folosit de localnici pt orice barbat alb indiferent de tara din care vine) asa ca nici prin cap nu-mi trece sa deschid usa. Daca ar fi vreo cunostinta sau cineva din personalul hotelului ar vorbi cu mine prin ferestruica de la baie si ar spune cine e si ce vrea. Insa nu vorbeste ci continua sa bata la usa. Eu continui sa fac dus. In cele din urma bataile in usa inceteaza.
Un sfat, daca veti calatori pe aici sau tari asemanatoare: unul din trucurile obisnuite aici este ca o femeie tinara necunoscuta sa bata la usa camerei unui foreigner. Omul deschide fara a sti cine este la usa. Femeia se strecoara rapid pe linga el in camera lui, invocind una-alta. Cum intra isi scoate ceva haine de pe ea. Pina ca omul nostru sa se dumireasca ce se intimpla si sa apuce sa protesteze sau s-o dea pe usa afara, 'politia' (adevarata sau nu, cine stie?) da buzna inauntru si il 'aresteaza' sub pretext de sex cu minora ('fata' poate fi minora sau nu, n-are importanta). Amenintari cu inchisoarea. Strainul nostru tremura si pe buna dreptate, inchisorile din aceste tari sint cumplite. Faptul ca este complet nevinovat nu are nici o relevanta. In cele din urma i se sugereaza ca daca plateste o suma de bani (destul de substantiala) scapa basma curata. Omul nostru plateste de frica, numai sa scape. Banii se impart intre 'politisti' si femeie. O varianta este cind femeia il agata pe foreigner pe strada si odata ajunsi in camera acestuia de hotel complicii care asteptau in strada dau buzna si aresteaza sub acuzatia de sex cu minora (n-are nici o importanta daca 'fata' chiar este minora dar i-a aratat barbatului un act de identitate fals sau nu este deloc minora).
Nu stiu cine a batut la usa in ziua aceea. Nu stiu ce ginduri avea. N-o sa aflu niciodata si este foarte bine asa.

Intr-o zi eram in orasul Cebu. Intr-un club 'deocheat'. Sint o sumedenie de astfel de cluburi si am fost prin destule dintre ele. N-am pretins niciodata ca sint usa de biserica. Aerul conditionat functioneaza, berea e ieftina, buna si rece, dansatoarele sint frumoase, eventual te mai intilnesti cu vreun prieten si stai de vorba. Nu-i un loc rau de petrecut o seara din cind in cind. O atmosfera placuta, mai placuta decit in locurile similare din 'vest'. Si femeile care lucreaza in astfel de locuri sint mai placute decit cele din 'vest'. La fel de interesate dar mai relaxate si mai putin incrincenate.
Mi se aduce berea. Una dintre 'fete' se aseaza linga mine si imi pune intrebarile uzuale: cum te cheama, de unde esti etc. Raspund intr-o doara. Simte ca nu ma intereseaza si pleaca spre alt client. In locul ei apare o alta. Adesea se intimpla asa, daca si aceasta va fi refuzata, va incerca alta in locul ei. Daca nu alegi nici una, vei fi intrebat ceva de genul: "nu-ti plac femeile?" Insinuarea fiind: "preferi 'barbatii?".
Imi termin si a doua bere. Nu comand inca alta pt ca vreau intii sa merg la toaleta iar pe-aici si prin alte tari asemanatoare destui foreigners s-au trezit in sant fara portofel a doua zi dupa ce au lasat o sticla sau pahar nesupravegheate si au fost drogati de una dintre 'fete'. Voi comanda alta bere cind ma voi intoarce de la toaleta, in felul asta sticla va fi deschisa in fata mea si nu va fi ramas deschisa la indemina vreunui eventual cuiva care ar vrea sa toarne drog in ea (practica tot mai raspindita si prin locurile deocheate din Thailand).
Cum spuneam, ma duc la toaleta. E pe un hol ingust, citeva cabine una dupa alta. Trec pe linga o cabina, usa e deshisa, arunc o privire sa vad daca-i libera. Nu este. Pe toaleta e una din dansatoare cu chilotii in vine, facind pipi. Ma vede si imi zimbeste. Nu se fereste si nu e deloc jenata. Nici eu nu sint. Are un zimbet frumos si senin. Ii zimbesc si eu.

Vrei sa te retragi la umbra palmierilor pacifici intr-o insula care arata ca cele de pe cartile postale dar nu ai destui bani? Well, deunazi am cunoscut un american care traieste ca un Robinson Crusoe contemporan pe o mica insula, undeva in arhipelagul filipinez. Traieste cu sotia si cei doi copii (cel mic din casatoria actuala cu sotia filipineza si cel mare din casatoria anterioara cu o americanca) intr-o nipa hut intr-un sat de pescari. Maninca ce pescuieste in ziua respectiva plus ceva orez si ceva fructe si legume de prin 'curte'. Nu cheltuieste decit vreo $100 pe luna (pe necesitati gen orez, sapun si alte asemenea). Spune ca e fericit si el si familia lui.
Eu unul nu cred ca as putea trai asa - cind te imbolnavesti sau cind imbatrinesti, ce faci? Banuiesc ca faci ce fac si au facut de milenii localnicii de acolo si miliarde de oameni care traiesc la limita subzistentei in lumea larga. Totusi eu unul nu m-as simti confortabil intr-o situatie asemanatoare. Poate mai tirziu in viata voi fi, dar nu inca.
Deci, este posibil. Intrebarea este: te crezi in stare?

Nu de mult, zburam de la Hong Kong la Toronto. Cel mai lung zbor vreodata pt mine: 18 ore de stat pe scaun. Noroc cu muzica de la casti. Nu stiu cum s-a nimerit ca, in acel zbor, dupa ce am incercat toate canalele disponibile, singurul canal pe care muzica s-a dovedit a fi cit de cit acceptabila a fost cel cu muzica... surpriza... arabeasca.
Dupa cum se stie, pe fiecare canal banda cu muzica tine doar vreo ora si ceva dupa care se repeta. Eh, ceea ce m-a salvat de la nebunie cauzata de tortura statului pe scaun timp de 18 ore in continuu a fost o melodie de pe canalul ala pe care am asteptat-o rabdator sa se repete din nou si din nou si din nou. Superba melodia. Fara placerea acestei melodii calatoria ar fi fost mult mai plictisitoare.
De atunci, primul canal pe care-l incerc cind sint in avion este cel cu muzica arabeasca. Yep, am ajuns fan al muzicii arabesti cintate de femeii, dar va zic eu, ele inca mai cinta muzica spre deosebire de multe dintre asa zisele melodii la moda in "vest" interpretate de varii juni/june care au talentul muzical al unor pisici strangulate.
In alta ordine de idei, oricit as fi fost de dornic sa cobor din avion dupa alea 18 ore, odata afara mai mai ca m-as fi intors inapoi in avion, sa treci de la caldura tropicelor la iarna canadiana imbracat in tricou nu este chiar o experienta recomandabila.
Si daca tot sint la acest subiect, ati observat cit de diferit este Montreal-ul fata de zona anglo-saxona a Canadei sau fata de US? Ceva mai sarac, ceva mai neingrijit dar plin de viata comparat cu Toronto de ex. Faceti o plimbare pe Rue Ste.-Catherine intr-o seara si va veti convinge ca asa este. Si daca tot sinteti acolo, dati neaparat o tura prin orasul vechi - frumos! Si orasul vechi din Quebec city este de asemenea frumos. Daca diferentele (cel putin cele de suprafata) dintre US si Canada anglo-saxona sint, intr-o oarecare masura, nu foarte sesizabile, diferenta dintre zona anglo-saxona si cea franceza a Canadei este evidenta. Si, da, femeile sint mai frumoase in zona franceza.